sâmbătă, 28 iunie 2008

Cel mai scump parfum din lume poate fi achiziţionat pentru 215.000 de dolari


Compania britanică de lux Clive Christian a lansat pe piaţă cel mai scump parfum din lume, cu un cost de 215.000 de dolari flaconul. Acesta este o ediţie limitată a versiunii Imperial Majesty a mărcii numite No.1.
Guinness Book i-a acordat titlul de "cel mai scump parfum din lume". Flaconul are 500 de mililitri şi este realizat din cristal de Baccarat şi decorat cu un diamant de 5 carate, fixat într-un cerc din aur de 18 carate. Madalyn Bielfeld, purtător de cuvânt din partea Guinness World Records, a declarat că în preţ este inclusă şi livrarea la domiciliu într-un automobil Bentley. Parfumul este fabricat doar la cerere, până acum fiind disponibile doar 10 exemplare."L-am conceput în ideea că preţul nu contează şi am pus în el cele mai bune ingrediente", a declarat creatorul de parfumuri Clive Christian, care va fi prezent la lansarea parfumului, la New York. Compania va lansa şi o versiune mai ieftină a parfumului pentru un preţ de 2.350 de dolari (28,3 grame). O versiune şi mai puţin concentrată poate fi achiziţionată la preţul de 865 de dolari.

Niciun comentariu:

 
seo http://www.parfumerie-vivilone.blogspot.com/google8dd4703cedf16112.html
căutare personalizată